sâmbătă, 18 decembrie 2010

Winter Show

Serbarea de Iarnă a fost cel mai așteptat moment al lunii decembrie. Pentru cei mici a fost prilej de sărbătoare și distracție, iar pentru cei mari a fost un moment pregătit cu multă răbdare, inventivitate și entuziasm.
Serbarea noastră a cuprins trei momente principale: „Bakery Shop”, „Nașterea Domnului” și sceneta în limba engleză, „Winter Wonderland”. Aceste momente au fost însoțite de colinde și cântece tradiționale de iarnă.
„Bakery Shop” a fost momentul pregătit de preșcolarii noștri. Aceștia au cântat câteva cântecele în limba engleză, cântecele legate de pregătirea prăjiturilor. Cei mici au pregătit prăjituri pe care le-au dus în ieslea unde îi așteptau Iosif și Maria.
„Nașterea Domnului” a fost momentul în care Iosif și Maria au mulțumit pentru darul cel ceresc, dar și momentul în care s-au cântat colinde.
Între timp, pinguinii din sceneta "Winter Wonderland" se pregătesc și ei de sărbătoare. Sue și Mark (cei doi frați din scenetă) împodobesc bradul. Matt, fratele lor, se uită absent pe fereastra de unde se văd fulgi mari de nea ce încep să se așterne peste satul pinguinilor.
Plictisiți de televizor, cei trei frați își găsesc o activitate mai interesantă. Ei încep să confecționeze jucării pentru a le da copiilor din sat.
Așadar, cei trei frați se pun pe treabă și reușesc să ajungă pe la casele pinguinilor și să împartă jucăriile. Drumul este greu și anevoios, cei trei frați au nevoie de ajutor pentru a putea înainta prin zăpadă. Rudolph este cel care le vine în ajutor și se oferă să le tragă sania. Cu ajutorul lui Rudolph, cei trei se pornesc din nou la drum, dar nu înainte de a face un om de zăpadă, bucuria copiilor.
„Dansul Pinguinului”, prilej de bucurie maximă, nu a lipsit din Serbarea de Iarnă.
Ideea principală a serbării de iarnă a fost aceea de implica absolut toți elevii, dar mai ales de a le da șansa de a se cunoaște mai bine, de a se bucura împreună de toate momentele speciale pe care le oferă iarna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu